Poezie
Anotimpuri de mână
poezie
1 min lectură·
Mediu
La ceasul tristeții de toamnă târzie
În picuri de ceață plâng umbrele ei
Când noaptea mai rece în lună învie
Neliniști ciudate și spaime-n condei.
Sub coaja fragilă, muiată-n sineală
Tresare, din visul uitat la dospire
Și-n aerul tare, cu iz de cerneală
Coboară Zeița, în vers să respire.
S-apropie timpul când inima stoarce
Lăuntricul zbucium, iar cupele ei
Le-nchină iubirii, spre tine întoarce
Ambrozia, vrând nemurirea să-i bei.
Împrăștie dorul semințele-n gânduri
Cu pași nevăzuți prin strunga tăcerii
Iar fila primește, în brazdele-rânduri
Albastrele flori din cântecul verii.
002477
0