Iubito
Ah! Ești atît de frumoasă În lumina întunericului, Încît nu-mi mai doresc Să văd lumina zilei. Ah! Ești atît de blîndă și tăcută Ca și crucea ce veghează la morminte. Ah! Mă iubești cu atîta
Îngroparea salvării...
Rătăcesc prin cimitirul gîndurilor mele... Întuneric. Frig. Plouă. Vînt. Plîng, Plîng, și plîng... Plîng, căci sap mormînt pentru încă un gînd – de a mă sinucide...
Drogul
Sînt singur, sînt flămînd, mi-e sete, mă usuc, mă descompun. Dragoste!!! Cum singurătatea de om, Cum lupul de carne, Cum peºtele de
Oamenii de pe strada
Mergînd pe drum, Mă îngrozesc de orbii care Mă înconjoară: Oameni ce merg haotic, Oameni conduși de instincte, Oameni negri la minte, Oameni cu creieri de plumb, Oameni fără
Familia
Timpul mi-e tată, Moartea mi-e mamă, Singurătatea mi-e soție. Doar ei m-au iubit, Doar ei nu m-au părăsit, Doar pe ei aproape îi simt, Doar în ei sperînd, Eu pot trăi!
Mi-am amintit de tine
Mă doare capul îngrozitor de tare. E semn rău – simt cum se apropie moartea... Vai! Unde esti iubita mea să-mi săruti ochii si fruntea? Unde esti să mă alinți cu gura ta? Unde esti să mă
Vreau
Vreau să mă sinucid, Gustînd veninul buzelor tale dulci. Vreau să mă sinucid, Aruncîndu-mă în ochii tăi adânci. Vreau să mă sinucid... Ucide-mă iubito!