Poezie
Murmurul speranței
1 min lectură·
Mediu
Pășesc rar și apăsat
pe cărări cunoscute, necunoscute.
Număr, din când în când,
clipele care se scurg ca un preludiu,
număr cărările.
Ascult vaietul fiecărei frunze în cădere
și mă dor viețile scurte, trecătoare!
Gânduri se rotesc, se rostogolesc,
mâinile sufletului le direcționează
și lacrimi calde se sparg între pleoape,
își croiesc drum pe obrajii încă netezi,
pe când aerul cernit, răvășit al serii
nepăsător mă străbate.
Și mi-e teamă, mi-e urât și merg așa, în neștire,
mai departe, mai departe…
Ridic privirea spre ceru-ntunecat,
văd tot mai multe stele cum se agață de cer,
cu brațe colțuroase, reci, strălucitoare…
Pășesc rar și apăsat
pe cărări cunoscute, necunoscute…
Până unde se-ntinde, Doamne, viața mea?
Ne trecem prea repede, ruginim Doamne,
asemeni frunzelor ruginim!
Acele pinilor verzi sclipesc în argintul lunii,
brațele lor întinse murmură speranțe…
014.666
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Vavila Popovici
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 135
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 25
- Actualizat
Cum sa citezi
Vavila Popovici. “Murmurul speranței.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/vavila-popovici/poezie/1801778/murmurul-speranteiComentarii (1)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
AȘAȘAlex Șulai✓Cutremurător. Admir mai ales stilul ales pentru a descrie starea invocată în poezie. Admirabil, nuanțe de umbre.
0