Poezie
Iepurele
1 min lectură·
Mediu
Pe șoseaua dantelată de frunze
un animal îmi taie calea.
Tresar cu-ntârziere și-i reconstitui imaginea:
Lucios și pământiu
cu ochi ce reflectau lumina ...
Un suflet, îmi zic, cu săritură de-acrobat!
Dar săritura parcă-ncetinise ...
Alerg și caut prin tufele de mărăcini ...
Se-aud doar frunzele crăpând
sub pașii mei, în liniștea crepusculară.
Găsesc doi ochi sticloși
ce mă privesc de parcă
prin ei ar fi putut să se salveze.
Bietul animal!
Îi simt inima ceasornic,
dar arcul se rupe ...
O stea pe cer se stinge, ochii-i aburesc ...
Îi mângâi blana caldă, lunecoasă,
privesc cerul, dealurile golașe,
pământul acoperit cu frunze maronii,
animalul frumos și mut
zăcând pe-un pat de frunze moarte ...
Privește undeva departe
și tace,
căci el acum, cunoaște prea bine tăcerea.
001.817
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Vavila Popovici
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 127
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 25
- Actualizat
Cum sa citezi
Vavila Popovici. “Iepurele.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/vavila-popovici/poezie/14150324/iepureleComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.