O alta zi (doar una pe an)

Sunt pietrele ce strigă durerea ca pe-o mamă Culcate între lacrimi ce-au plâns atâtea ploi Călcate sunt de noapte și nebăgând de seamă În sufletele noastre,rămânem mult mai goi Un greu sfârșit, o Moarte, o strașnică dorință Cu patos cer Uitării, plutind în suferință Să nu-mi ating-Amorul, podoaba mea divină Cum să te pierd Iubire, când tu îmi dai lumină? Și umbre, și-ntuneric, surâs ori lacrimi reci Mă doare însă Dorul când văd că iarăși pleci. Te-afunzi în depărtare, și n-auzi cum te strig Și-n brațe-nloc de tine îmi șade-un aprig frig. Când mii de ape tulburi m-ar osteni haine Să spele din păcatu-mi, tu crede-mă mai bine Nimic întreg sub Soare nu naște-n mine străluciri Decât iubirea ta ascunsă; la fel, ascunse oglindiri Să nu te temi frumoaso, de-ororile lumești Voi face ca-n visare, deasupra să plutești Iar eu cu gust de sânge, zdrobit, voi apăra De-a omului ruină, cu drag, inima ta. Știu, ea nu e la mine, căci dintre-atâtea rele Te îndoiești de vorba și gândurile mele. Ce vină am? Tot stau și-nteb, și nu găsesc Dar sper să nu îmi fie vina aceea că iubesc Când clopotele sparte, din mănăstirea noastră Începe-vor să bată, răsari iar la fereastră Să-mi fi un far, și drumul să mi-l arăți tăcută, Prin noaptea cea de sticlă, nebună, prefăcută. Iar azi când arzi în casă mărețe lumânări Una pe an, și-apoi le stingi ca apele din mări Gândește-te la mine, iubește-mă o clipă Chiar de acum iți pare c-ar fi de timp risipă Și pune-ți o dorință, ce numai tu o știi Iar de mi-e Viață, Moarte, ți-o voi îndeplini Acum iți las lăcate, și chei, și închisoare Un gând, un trandafir, și lacrimile-amare Căci plâng, da, plâng, iubita mea copilă Și-mi plânge Universul de spaimă și de milă Of, teama-mi e de multe dar toate fără preț Și-mi seamănă povara cu muntele semeț Nimic nu m-ar clinti să plec și-a te uita Și uite, totuși azi mă tem, dar de dorința ta.