Poezie
La munte...
1 min lectură·
Mediu
Ajuns la munte,
Noaptea-nainte.
Corturi montate,
Gânduri îngropate.
În stânga, era verde,
În dreapta, tot verde.
În spate, culoarea verde,
În față, același verde.
În sus, cerul, albastru-verde.
În jos, o mare pătură verde.
Eram înconjurați, de pomi și pietre.
Prin peisaj, curgea un pârâiaș rece.
Noaptea venea, și focul trosnea,
Răul curgea, nouă ne cântă.
Și acum mi-aduc aminte,
Îl aud, și parcă curge.
V-aduc aminte și vouă,
O amintire nouă.
Între firele de iarbă,
Erau căzute bobițe de oaie,
Cerul, încărcat cu picături de ploaie.
Am pornit după ceva timp,
La urcat pe munte, rapid.
Tot urcând, picioarele articulând,
Având mâncare, și apă din când în când,
Mai priveai la celălalt, alunecând,
Peisaju\' admirând, în noroi urme lăsând.
Am ajuns după multe ore, pe creste, zâmbind,
Mușchii paralizând.
Cuvinte-nflăcărate , degete-ncleștate.
Pâraie-nsângerate, ecou-singurătate.
Între stâncile pietrificate,
Erau grupate, florile de colț, pigmentate.
Eu eram un pic agitat,
De sentimente încercat.
Priveam spre eternitate,
Cu sprâncenele-ncruntate.
Vise-ncrucisate,
Petale împrăștiate.
Pe aducerile aminte,
Am mâzgălit ceva cuvinte.
001178
0