Poezie
Gand inaripat
2 min lectură·
Mediu
Doar gandul la tina ma face sa sper,
Pe drumul acesta ce duce spre cer.
Ma dau in leagan cu un gand,
Purtat pe brate de vant.
Sunt pe o linie de tren, cred moarta,
Calatorind cu gandul...frumos blestem...
Merg de-alungu\' liniei de tren, imprejur, un camp de flori,
Petalele lor zboara ca un stol de pasari, catre nori.
Cerul e senin, vad...
Venind intr-o secunda
Un tren obosit si trist.
Reusesc sa ma agat de el, cu gandul meu.
Acum merge greu...
Un singur gand am,
Si acesta face cat trei.
Trenul s-a oprit.
Dar...gandul meu e de ne oprit.
Cerul inca senin.
Dintr-un nor pufos se desface o scara...lunga
Pana la varful cerului.
Gandul meu calca prima treapta.
Cu cat urc mai mult, scara se mareste.
Gandul meu continua a calca fiecare treapta.
Ajuns la norii care-mi intrau in ochi,
Privesc si vad un inger inaripat zburand.
Se aseaza pe scara.
Intre noi e o distanta de noua trepte.
Scoate un bat, indreptandu-l spre mine.
Gand inaripat m-am trezit imediat.
Gand inaripat pe geana unui nor uitat.
Incet bat din aripile ce-mi erau plantate, de ingerul inaripat.
Ma inalt...
Aripile-mi flutura, zburand catre sfarsitul scarii.
Sunt aproape de razele solare ce-mi patrund prin aripi.
Ajuns la ele, ma impiedic, gandurile-mi sunt mari si grele,
Nu pot ajunge la tine cu ele.
Te rog, iarta-ma, sunt grele!
001.234
0