Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Jurnal

Camin

2 min lectură·
Mediu
Deschid ușa și încerc să nu fac gălăgie, camera e plină ca de obicei. Afară plouă, e o iarnă ploioasă, doar vântul rece mai tulbură liniștea care se așează grăbită peste privirile noastre. În cameră nimic nou, doar un pomelo în mijlocul mesei și noi cinci în jurul lui. Dana, Sim, Cris și Ali urmăresc o comedie, prea tristă pentru ca cineva să râdă, noroc de covrigeii vanilați ai Danei, care îndulcesc atmosfera. Unitatea colegei noastre, Cris face gălăgie parcă pentru lipsa monitorului colegei noastre, Ali, dar nimeni nu observă. Nu-mi vine să cred că au trecut așa repede patru ani de facultate, anul acesta eu, Ali și Cris vom fi licențiate. Timpul a trecut așa rapid că nici nu-mi vine să cred. Peste puțin timp voi pleca în Malaga cu un proiect pentru școala. Nu-mi vine să cred că voi fi atât de aproape de strâmtoarea Gibraltar, într-un loc atât de frumos, dar îmi va lipsi agitația din cămin, aglomerația, dar și momentele în care ne bucuram împreună pentru reușite mai mari, sau mai mici. Îmi vor lipsi prietenii din România, dar mai ales îmi va lipsi teiul lui Eminescu, plopii fără soț, cele șapte coline ale dulcelui târg, atmosfera din camera noastră. Închid ușa, dar voi reveni curând.
002682
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Jurnal
Cuvinte
210
Citire
2 min
Actualizat

Cum sa citezi

Vasilcovschi Nicole. “Camin.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/vasilcovschi-nicole/jurnal/236269/camin

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.