Poezie

O lună mumificată

1 min lectură·23 decembrie 2019

Mediu

Mi-am prins sângele

într-o pânză păcătoasă

adâncită ca o implozie,

în colțul unei oglinzi

croită din glasuri azurii,

croită din sâmburii taifasurilor,

croită din secunde fulgurante,

croită dintr-un material

pe moarte, ce poluează sensul cuvintelor,

explicate în dicționarul

în care mi-am uitat o secundă

de lumină, de sâmburi, de glasuri,

promisă crinilor

smulși din caninii tăi uscați.

Am învățat o macara să vorbească

limbile vertebratelor

și i-au crescut aripi în formă de șenile,

dar integralele mele

fug din carapacea bine definită

a studenților, în care vibrează

o sută trei mii de statui îngălbenite

cu piele de cârtiță.

O lună mumificată

cu pietrele din brățara ta,

făcută ulterior o ramură,

pe care cresc migrene

însuflețite de spiritele românești

din politică și uneori,

aș vrea ca luna să curgă

peste petalele de trandafir

și peste ianuarie

cusută cu plăgi,

așezate milimetric,

în umbra soarelui din față

în care o ne trăim sufletele.

00843

Vanț Antonio Mihai. “O lună mumificată.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/vant-antonio-mihai/poezie/14143532/o-luna-mumificata

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.