Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

În frig,mi-e cald

1 min lectură·
Mediu
Când frigul se așază iar
pe geamul meu, spre înserat,
în suflet parcă-i mai ușor
să simt ce timpul n-a uitat.
Privesc afară și, din nou,
mă poartă gândul înapoi,
spre zile calde, fără ploi,
spre clipe care-au fost doar noi.
Și fără să-mi dau seama, iar,
simt fluturi cum îmi trec prin piept,
căci vremea asta, an de an,
trezește tot ce încă-aștept.
Un vânt, o ploaie,-un cer senin
îmi amintesc de-un alt trecut,
de cât de cald putea să fie
un timp pe care l-am pierdut.
Iar 20 stă, undeva,
ca o dată scrisă-n gând,
un număr simplu, dar în el
încă mai simt ceva arzând.
Nu spun de ce, nu spun cumva
ce se ascunde-n cifra asta,
dar când o văd, parcă din nou
se luminează vremea noastră.
Și poate-i doar o amintire
ce vine când afară-i frig,
dar sunt momente care-n suflet
nu pleacă, orice-ar fi să fie.
Aș vrea să pot privi senin
cum toamna trece și se duce,
dar uneori un simplu vânt
mă face iar să-mi fie dulce.
Și dacă mâine va fi cald,
poate că dorul va tăcea,
dar astăzi, când e frig afară,
mi-e dor de tot ce-a fost cândva.
008
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
199
Citire
1 min
Versuri
36
Actualizat

Cum sa citezi

vane alina. “În frig,mi-e cald.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/vane-alina/poezie/14205511/in-frigmi-e-cald

Comentarii (0)

Autentifică-te pentru a lăsa un comentariu.