Poezie

Străină

1 min lectură·23 septembrie 2026

Mediu

Sub luna rece, albă, tremurândă,

Eu te-am iubit ca marea țărmul sfânt,

Dar inima-mi, de doruri sângerândă,

S-a frânt tăcut sub al tău dublu gând.

Vorbeai și glasul tău părea lumină,

Un cântec blând pe-un cer nemărginit,

Dar printre stele, tainic, fără vină,

Și alte umbre-n noapte-ai rătăcit.

Eu nu eram doar floarea ce-ți răsare

Din suflet trist, în ceas de asfințit;

Ci una dintre multe visătoare,

Ce-n vraja ta s-au stins și-au pribegit.

Și mă simt străină lângă tine-acuma,

Ca frunza dusă de-un târziu vânt rece,

Umilită-n taina ce-mi strivesc furtuna,

Când gândul către alte glasuri-ți trece.

Cum să mai cred în steaua ta senină,

Când cerul ei s-a spart în mii de ciob?

În ochii tăi văd marea cea străină,

Iar eu doar umbra unui vechi potop.

Mi-ai risipit încrederea-n tăcere,

Ca ploaia fină peste-un câmp pustiu

Și port în piept o grea și mută fiere

Că n-am fost unica… și n-am să fiu.

O, de-ai putea vedea ce lasă rana

Când dragostea se-ntoarce în rușini,

Ai plânge poate, singur, sub icoana

Iubirii ce-ai pierdut-o printre spini.

0012

vane alina. “Străină .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/vane-alina/poezie/14205501/straina

Comentarii (0)

Autentifică-te pentru a lăsa un comentariu.