Valerian Lintea

vine o vreme când ruinele se înalță și nu îți mai dau pace se reclădesc pe temelii uitate ca și cum ar vrea să devină iarăși

eu m-am născut din ultimele lacrimi curate ale celor murdari mamă mi-a fost rugăciunea surdă a celor mulți și uitați în păcat

fără-de-nume mă bate pe umăr și-mi spune nu te îngrijora căci miezul lucrurilor sau sâmburele universului cum vrei să-l numești lucrează de

tată sunt sânge de la sângele tău umbră de la umbra ta gând de la gândul tău și sunt mândru tată sunt mândru în mine îți port oriunde