Poezie

Ea

1 min lectură·21 noiembrie 2007

Mediu

ea alunecă rouă pe ierburi,

trupul ei firav pai e de grâu,

părul cel negru îi curge pârâu,

zână ea pare ivită din cețuri...

soarele cască trezit în târziu,

degete, părul de aur i-ncurcă

orbit de frumoasa ce cu pasu-i zglobiu

sânii-și coboară și urcă.

ea trece ca fiorul prin trup,

în urmă-i adie când cald când răcoare,

pare o rază ce fuge de soare

sau poate albină fugită din stup.

în cale-i feciorii se-opresc,

nu știu de-i vie sau doar o nălucă,

ochii ei ard când cu sete-o privesc

de teama ei fug pe unde apucă.

ea râde înflorind dinții ei albi,

râsul i-l poartă vântul departe

pașii ei dorul pare să-i poarte

pe câmpul ce doarme verde smarald.

feciorul o-așteaptă în luncă,

pe neașteptate, în brațe o prinde,

în iarba cea udă flămând o aruncă

și focul iubirii în ea îl aprinde

002.364

valeria tamas. “Ea.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/valeria-tamas/poezie/1754722/ea

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.