Poezie
Creioanele colorate
1 min lectură·
Mediu
Creioanele colorate
Prietene adevărate,
Am creioane colorate!
Pentru fiecare floare ,
Eu găsesc câte-o culoare.
Albă pentru dalbul crin,
Pentru mac, roșu carmin.
Galben pentru păpădie,
Verde pentru frunza vie.
Negru am pentru bondar,
Murdărel, parcă-i hornar!
Pentru căprița tărcată
Alb și negru deodată.
Of, și-acum am obosit
Fiindcă toamna a venit
Frunza, ruginită-n vie,
E culoarea cafenie.
Pădurea, îmi spune mama
E de-acuma ca și-arama.
Mică sunt și tot învăț,
Drept vă spun, nu mă răsfăț!
Din frunziș, iese discretă,
O brândușă violetă.
Când mă uit la curcubeu
Mă încurc, e foarte greu!
Abia-aștept să mă fac mare,
Ca să știu orice culoare.
005.104
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- valeria tamas
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 104
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 27
- Actualizat
Cum sa citezi
valeria tamas. “Creioanele colorate.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/valeria-tamas/poezie/13944116/creioanele-colorateComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
