Mediu
din vârful șurii
stăpânul stelelor
pentru o noapte
casa de paie -
mușcata din fereastră
ademenind luna
margine de câmp
doar stelele-l acoperă-
copilul nimănui
bătrânul singur -
nici măcar rândunele
sub streșini
casa din pădure-
o cruce păzind poarta
zi și noapte
în somnul mamei
noaptea printre perdele
coboară tata
groapa de gunoi-
ciorile s-au înmulțit
fără măsură
măturând cămara
până și gărgărițele
plecate
noapte la țară -
pentru mine strălucind
toate stelele
geamul înghețat-
luna se strecoară
prin gaura cheii
o gărgăriță
ieșind din sacul gol -
flămândă și ea
001.786
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- valeria tamas
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 92
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 33
- Actualizat
Cum sa citezi
valeria tamas. “haiku.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/valeria-tamas/poezie/13941256/haikuComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
