Poezie
sub unghii
dau fuga pe o întoarcere
1 min lectură·
Mediu
întorc șapte cuțite în rana
prin care nu mai curge vin
dar mai adie încă vântul
plecat doar să te găsească
puțin...
pe luciul oglinzii mai patinez
cu limba de la pantoful de lac
în care stau încuiate
speranțele mele rebele
care nu tac…
sub unghii mi-a mai rămas
doar glasul câinelui de pază
lângă cenușa unei păsări
care a promis
că înviază...
*
dau fuga pe o întoarcere
din singurătate și din frig
unde s-a topit toată strada
până la adresa la care
eu te mai strig…
002.113
0
