Doliu larvar

ce suflet imbecil…se lamenteaza necontenit de cand larvele sunt in doliu.

le-a murit apetitul atunci cand savurau de zor o parte din trupul meu...

ma devorau pur si simlu

pana cand au ajuns la inima si au dat de mucegaiul dulce-amarui

cu miros de latrina .

Au vomat involuntar pe ea...

desi stiau ca inauntru zace sufletul,nerabdator sa iasa.

Acum nu ma mai pot odihni in pace, chiar daca pe piatra funerara mi-am scris ingrosat chestia asta...

pe vremea aia, inainte sa ma ingop,

nu stiam ca inima mea pute a hoit.

Iar acum sufletul, sarmanul, isi plange de mila caci a ajuns sa pluteasca in voma larvelor...

macar, zice el, inainte plutea in propria voma.