"te voi iubi pȃn' la sfȃrșitul patului" de Daniel Banulescu.
sa ne distanțăm unii de altii în sensul crucii.
cu mănuși și măști. nu-i nimic mai serios.
"oameni mici" de Radu Ștefănescu.
vieți
Bărbatul se aruncă, e găsit sub zăpadă verde, a cărei nuanță nu se știe dacă e provocată de sucul ierbii. Oamenii sunt alarmați, îl scutură, îl înțeapă în mai multe feluri și din anumite motive, îl
copilul sinucigaș din familia milionarilor drogați
amanta ce întregește mariajele amputate
dansatoarea din grupul rebel al străzilor
cancerosul știe că vodka
are calitățile unui medic
prin apropiere termică
te dor ușile metalice
fără izolație acustică
aștepți zăpada când va deschide ușa
funcțiile vitale ți se vor opri
în jur cercuri de mâini sub circuit
cu ustensile
ȋntr-o zi o stradǎ m-a vǎzut suferind și m-a ales. era sinteticǎ. aflasem mult prea târziu, aruncam rapid ȋn mini-bagaj materialele igienico-sanitare. ȋncotro? strada m-a târât de picioare și a
Ai inima plămânii și mâinile tăiate de cineva
care știe că sunt esențiale în transmiterea mesajelor scrise
de fapt scopul ar fi capul tău să coboare scările
cel mai mult dorești
ȋnfloreau ciorchinii de liliac galben
ca niște lumânǎri aprinse
parinţii ȋţi așezau sub pernǎ
o carte de rugǎciuni ignoratǎ
inconștient ceva mai târziu
nu-ţi ȋnţelegeai semnul din
sunt solitară. e pace în camera de mărimea unui degețel.
e pace încă și în afara ei. tu știi cum să înaintezi. pe vȃrfuri nu strivești .
mă îmbrățișezi coborându-ți mȃna. urc și învăț să
există lașitatea. imperfecțiunea dureroasă a apropierii.
așa că eu dorm pe patul tău din flori de salcȃm.
îl injectez cu hormoni de creștere.
cu enzima de prospețime a culorii.
dorm cu
pentru kady nu s-au aprins niciodatǎ lumânǎri
nu s-au stins niciodatǎ lumânǎri
ea s-a ascuns ca mijloc de apǎrare
azi e o mamǎ ce ştie sǎ iniţieze
dorias se lanseazǎ prin cǎdere ȋn spaţiul
Te-am văzut de la distanță, după 2 ani, amândoi am fost suferinzi de hipoacuzia verii. Îți doreai să orbești printre atâtea cadavre, mașini și ape. Din vanitate, repulsie și milă, mă acopeream de
O privesc din leagănul de pe plajă, mi-e și nu mi-e frică. Marea își deschide cavitățile cu colți, glande ce secretă în exces hormoni și salivă. Inhalează și mănâncă pe cine vrea, cât și când vrea,
Ȋn visul acela printre pălăriile soarelui
inimile noastre ca jumătățile de achenă
atingeau cerul
în consumul frumos și acerb
alunecam alunecam ușor
spre rădăcina unui univers cu
el -pe jumătate cadavru se târăște
și spune lungimea iubirii
nu se egalează cu zona intimă și banii
salutat cu mâna de un punct in creier
de un punct cu suflet feminin
la care dorește să
o trimit fără destinatar. sau
mă-nvelesc cu dor rupt din teo.
cu fiecare scrisoare ridic o pădure pe un lanț de dune.
dacă aș trimite-o altfel. m-aș orienta pe o stradă.
dar orice stradă se
S – a descătușat din penitenciarul iubirii
transfigurată de otrava insomniilor
vegeta și toracele albastru adoptase
inima în zori dorea ceva
probabil a doua inimă într-o lume
Femeia iubită vrea să renunți
la oamenii șoareci care
îți caută sufletul printre rafturile de cărți
accepți și într-o zi din dragoste
rămâne actul de divorț ca o hârtie de turnesol
te
într-o zi trezită în condiții de mediu bizare
nerecunoscută de nimeni te înmulțești vegetativ
unii prin experimente de laborator
intervin cu delcamag pe un sol cu pH=4
alții își pun în funcțiune
o colegă îmi spune –seriozitatea în artă e
ca atunci cȃnd apeși pe trăgaciul unei mitraliere încărcate
spre cer
îi împrumut portfardul
are dinți din ruj pe placa dentară
un șervetel
Andra- elevă a unui prezent școlar bizar, este prea disciplinată, prea ambițioasă, inteligentă și implicată în proiecte educative, se pregătește pentru bacalaureat și admiterea la Academia de
cu organele respiratorii
cordul un membru superior
și limba pe baterie toate artificiale consemnezi mesaje
totuși între tine și oameni există un fel de mutualism.
dan coman-o radiație sonoră stocată și azi in propriile urechi
nu pot să cred că textele mele penetrează revista” timpul”
mary vine de la școală cu foame de ouă
izolează cu vată de sticlă un”
de mică ai fost pubescentă pe mâini
mâncai cu pumnul și modelai propriile fecale
ca pe niște bucățele de plastilină
silabiseai că-țiu că-țiu că-țiu
de pe un picior dolofan pe altul
așa erai
primul univers
ela este o săteancă frumoasă.
are zâmbetul lumii deschis și închis într-o floare de lotus.
care separă femeile de bărbați bărbații de bărbați și femeile de femei.
nu iubește
UD