Poezie
Curios
2 min lectură·
Mediu
Ce minune s-a pogorât
Pe acest pământ.
Să apari în calea mea
Și să nu te pot uita.
Simplă este-acestă lume
Și atât de logică.
Dacă vrei poți spune-oriunde
Că tu mă cunoști.
Ești departe.
Ești rece.
Viața trece
Și te-afundă
În concret.
Brevet.
Este tot ce-ți trebuie.
Dar atât este de greu.
Iar eu îmi vreau dreptul meu
De a iubi.
Dispari.
Apari.
Te duci
Și mă-ncurci.
Ești monstru cu păr abanos,
Cu iris albastru,
Ești viu,
Și holografic
Ești mort.
Ascunzi universul
Te pierzi în terestru.
Cosmosul nu e făcut
Pentru sufletul meu din lut.
Arunci cu suliți veninoase
Priviri sângerânde.
Te-ntuneci
Și spumegi
Albastru cuvânt
Arid pământ.
Plecaseși azi-noapte
Uitaseși să mai vii.
Pierdusem sămânța
Unei noi iubiri.
Mă uit pe ferestră
Privesc mai departe
Și totu-i o ceață
Ce de tine mă desparte.
S-a rupt legământul,
S-a șters jurământul.
Tu nu m-ai iubit.
Eu nu te iubesc.
Și totu-i prezent.
Alung suferința,
Mint să trăiesc,
Aștept alinarea
Că o să mă privești.
Și a trecut prea mult,
Acum drumul e amplu;
Nu-i de ajuns cuvântul
Să mai reziste templul.
Cad bolovani continuu
Se risipesc aripile,
Se uită jignirile
Dar rămâne lumina
Spre moartea cerească,
Spre salvarea orbească:
Cunosc suferința.
Mă-ntorc înapoi
Și mor tot mai mult.
Nu pot să trăiesc
Nu pot să respir.
Aștept doar o zi
Să spun: am înțeles.
Gândesc prea puțin
Uit ce vreau acum.
Am uitat că sensibil
Sufletul tău îl dețin.
Nu mă acuzi
Nu mă minți.
Ești rece
Și mă scoți din minți.
Ești tot, și nimic
Ești puțin din absolut,
Iar eu sunt ce-am fost
Demult.
001941
0