Pe un obraz de-al tău
Se sting două lacrimi prăfuite,
În care se reflectă chipul meu
Și ale noastre inimi zvircolite.
Apele ne plîng și soarele ne apune,
Trup și suflet rece,
Am venit să te
Infam de ochi...
Așa te văd acuma,
Căci adesea ai mințit.
Cuvintele nu vor să-ți spun
Dar încă te iubesc la infinit!
Ai tansformat cenusa,
Cenusa sufletului meu in vid.
Am aruncat și cheia și
Se sparg corăbiile de mal
Și luna caută ce n-a găsit.
Mai lunecă un val și încă un val
Iar apele in veci au răgușit!
Se odihnește marea, a împietrit
Chiar și năravul îi doarme dezvelit.
O
TN