Porumbita

Privind in a trecutului oglinda Vad clipe de vis,durere si-amagiri... Si astfel simt cum vin sa ma cuprinda Atat dulci ganduri,cat triste amintiri... Vad mangaiati de-a lunii dulce raza, Undeva,singuri,deasuprade pamant, Doi porumbei,cuprinsi de-a noptii vraja Prea pura de a fi legata de cuvant... O,noapte!O,tu,sublima minune!... Si luna,tu,preamarita regina; Ramai!Nu pleca!...Dar luna apune Si noaptea fuge de-a soarelui lumina. Si astfel pumnalul hain si-aurit Sfasie,rupe,magia divina - Lovit,porumbelul,indat-a fugit, Iar ea ramanand,ranita suspina... Unde-ai plecat,tu,pasare pribeaga? Spre ce cuib strain zborul te-a indreptat? Singur si fara sotioaara-ti draga Tu,magia serii,unde-ai mai aflat?... Iar porumbita,faptura sarmana Cu ochi umezi si tristi,suspina usor... Incat intreaga-i fiinta emana Durere cumplita,tristete si dor... Si astfel in lumea larga ratacesc Destinele prea triste-a celor doi: Cauta acel ceva,ce nu-l gasesc - Aca minune,ce-o cautam si noi... Dar noapte-i neagra,lipsita de stele; Si-ascunsa de nori e-a lunii cununa - Caci vraja serii primeste putere Doar cand cei doi sunt iar impreuna... Totul se scurge,luminile-s neclare - Imaginea trecutului se schimba. Cu un fior de teama si mirare Privesc in a prezentului oglinda: Imi vad chipul cu nespusa uimire Si observ ca-n locul luminitei - Acea sclipire din a mea privire - Vad tristetea din ochii porumbitei...