Tudor Viorel Tiganescu

N-am nici un fel de problemă. Închis intr-un spațiu 3D Mă gândesc, trăiesc o dilemă: Vine si vremea noastră? Mă regăsesc in timpuri, Sunt \"zombi\" intr-o lume formală, Distrug notiunea de

Apare agale, o privire pierduta, Aproape de el isi pleaca urechea, Albastrul stins din ochi prevede o disputa Se-nchina, cautand in sprijin perechea. Ce zambet pe fata umbrita, Intelege,

Masivitatea copilului nou-nascut provine din ignoranță; Niciodata nu va intelege de ce zero nu este egal cu nimic Și se transforma in elefant... Deschiderea culorii sale respecta evolutia

Simtul palpabilului creaza Intr-o apropiere materiala, departe de sine, Reusita prezentului, inventia trecutului Invaluit in ceata, in final Conturandu-se in hrana.

Peste ani, convoaie de ganduri ma infioara, Puterea trupeasca devine o copila, Patrund in adancuri cu fruntea senina, Orbit de limanul luminii comune. Masina timpului, unealta straina, Invata

Baietii asteptand langa usa inchisa discuta... Deodata, apare cu o privire fixata in lacat, Se opreste, incearca sa spuna ceva si saluta; Zambeste prudent, stingand tigareta de

Dinspre unul spre altul goneste strigatul, Dinspre stele spre soare loveste lumina, Dinspre valuri spre mare domneste linistea, Dinspre acolo spre departe se naste trecerea...

Natura renaste armonic in noduri, Croind din clipa in clipa finitul. As vrea sa inteleg in diferite moduri Indepartarea, din care vad doar zenitul. Vibratii ascunse se sting in

Incercand sa renasca in timpuri, Se impiedica de biti. In primii pasi dau forma vidului, Nestiind, Inceputul miscarii este cifra unu. Simtul jocului uneori obliga; Zambesc laolalta tradand