Tudor Cristea

În primul rând vreau să mulțumesc tuturor pentru aprecieri. Da, chiar și lui Alberto (puțină critică constructivă strică niciodată). Sincer să fiu nu mă așteptam la atâta atenție; mă gândeam că abia după o perioadă o să primesc primul comentariu, dar comunitatea se dovedește activă (chiar și la asemenea ore).

Nu, nu sunt un romantic de viță veche Alberto. De fapt apartenența mea e mai mult decât incertă: variază în funcție de stările mele sufletești. Am scris și despre lucruri mai rele, nu există lumină fără umbră.

Dar sunt înscris aici abia de câteva ore și nu am încă curajul să îmi arunc peticele de literatură (ca fapt divers nu sunt plin de mândrie față de creația mea; nu sufăr de un ego supredezvoltat... cel puțin așa cred; sper să nu mă autocontrazic) spre disecție. În timp, le voi publica aici (atunci când mai prind un moment să răsuflu).

Și în legătură cu întrebarea lui Laurențiu... mă tem că încă nu am întâlnit persoana căreia îi adresez cuvântarea din textul de mai sus. Totul a fost spontan. Toate clișeele, chestiunile eventual mai siropoase decât ar trebui nu sunt ceva intenționat. Sunt produsul unei imaginații la un moment dat capturate de ideea unei iubiri posibile. Consider-o o scrisoare de dragoste adresată nimănui, o sticlă pe valuri.

Încă odată mulțumesc tuturor.