Tudor Cristea

pentru sprijin,Domnule Mișu. Poeții (iar epigramiștii sunt, într-un fel, și ei poeți) sunt genus irritabile. Dar cum \"indignatio facit versus\", să speram că iritarea domnului Ruse la observația mea îl va determina să scrie epigrame mult mai bune...

Despre cine vorbiți aici?! Despre NIKITA Sergheevici Hrușciov sau despre NICHITA Stănescu?

Opriți-vă, doamnelor și domnilor! Astea sunt probleme vechi de 20 sau de 15 ani. Le reia și \"Băcescu\", în criză de idei și în disperare de cauză. Valeriu ar putea aprecia greșit situația, că a plecat din România de trei decenii. Ceea ce înseamnă că n-a cunoscut anii cei mai negri ai ceaușismului: 1984-1989. Dar noi trăim aici, în România prezentului, și știm ce ni se întâmplă...În orice caz, chiar și epigrama ar trebui să fie responsabilă. Adică să nu sacrifice ideea și adevărul pentru poantă...
Dar, pentru că a stârnit tot acest interes, am să-i acord lui Valeriu o steluță.

trebuie neapărat reformulată:
\"Pentru turul doi îmi pun
O-ntrebare infantilă :
Îl mai vreau pe Moș Gerilă,
Sau să vină Moș Crăciun?!...\"
Ceea ce ar reprezenta o anume schimbare (chiar dacă niciun președinte n-o să ne prea aducă daruri), dar nu o întoarcere la stânga-mprejur, cum s-a întâmplat în ultimii cinci ani...
Oricum, epigrama e drăguță. Dar și lucrurile drăguțe pot fi nocive!

Nu contest faptul că \"aici (?!!!), în Dâmbovița\", Șt. I. Ghilimescu poate fi ce spuneți. Doar că, pe agonia.ro, suntem AICI, ÎN ROMÂNIA. Nu e bine să vă situați doar în plan local...

Nu era tocmai dificil de înțeles că în text nu e vorba nici despre un bărbat, nici despre o femeie (alta decât autoarea). Nu era greu de bănuit nici că întruchiparea cealaltă e toamna. Doar că textul e nițel confuz, mai ales către final. Poate că ar deveni foarte clar dacă titlul ar fi \"Toamna\", iar cuvântul respectiv ar fi suprimat din text. Autoarei i se pare, probabil, că un asemenea procedeu ar scădea miza textului. Nici pe departe, pentru că, oricum, e un text bine scris (minus echivocul pe care l-am semnalat).

Mădălina, nu te supăra, dar ce înțelegi prin SCOLASTIC? Nu cumva \"școlăresc\", \"didactic\", \"erudit\", sau altele asemenea? Că \"scolastic\", chiar și în accepție foarte generală (prin extensie!) are un cu totul alt sens...

este vizibil antibăsesciană (un bătrân vecin al meu îi spune, din pudoare, președintelui actual Băcescu), eseul e bine scris, cu nerv polemic și bazat pe o documentare bibliografică apreciabilă. Și atrage atenția, subtextual, asupra faptului că dacă românii nu dau dovadă de discernământ, ar putea să apară cea de-a treia soluție. Care nu va fi foarte deosebită de cea din 1947.

Răspunsul e cumpănit, mă așteptam la vreo reacție necontrolată, dar sunt pregătit pentru orice. Eu umblu, ca Diogene, cu lumânarea în mână în plină zi, ca să caut nu oameni, ci poeți. Așa am ajuns la acest text. Și dacă tot am ajuns și am fost intrigat, am și reacționat.
Rămâne să-mi fac timp sa citesc ceva din celelelte peste patru sute de poezii postate. Voi exprima, atunci, o nouă părere. Care aș vrea să se situeze la polul opus...

sau Pitecan Tropp sau cum ți se mai poate zice, textul postat aici nu e deloc poezie. Nici măcar pornografică. E doar o porcărioară prin care încerci să forțezi disponibilitatea de receptare a eventualilor cititori. Nu spun că editorii ar trebui să te oblige să-l ștergi, nici că ar trebui trecut la textele care conțin cuvinte vulgare. E de lăsat aici, ca să fie văzut ca un exemplu de cum nu e bine să scriem texte (nu pot să zic poezie).

Observații pertinente, domnule Diaconescu. Atât în ce-o privește pe Frida, cât și în ce-o privește pe Andra...
Cât despre ce spune Mihai, mi se pare că aș înțelege unde bate. Dar din ce spune el se observă că i s-a cam acrit de literatură, în orice formă ar fi ea practicată. Dar mai ales de critică, pentru că e mai greu de citit.
Mihai, tu ai ceva cu criticii (nu neapărat cu mine, care, după cum probabil ai observat, mai sunt uneori și poet și chiar romancier). Nu cumva te-o fi încondeiat Alex Stefănescu prin rubrica lui \"Tichia de mărgăritar\" din România Literară, prin suplimentul Ziarului Financiar sau în cărțile lui despre ceva ce seamănă cu literatura sau despre modalitățile de a te rata ca scriitor? Mi-ar părea sincer rău... Dar să nu disperăm! Să ne spunem, cum își spun așa de des în ultima vreme componenții echipei naționale de fotbal, care-o iau sistematic pe coajă: viața merge înainte!

Când am citit acest text, mi-am închipuit că aveți cel puțin 70 de ani și veniți cu versurile dinspre finele anilor 50. Nu se poate așa, suntem în primul deceniu al mileniului III! Iar dvs. sunteți un autor sub 40 de ani, așadar încă tânăr și, dacă am in vedere Facultatea de Teologie pe care ați absolvit-o, ar trebui să fiți și cultivat. V-ați înscris pe o fundătură, încercați să ieșiți de-acolo, fie că vă orientați către o poezie a căutării lui Dumnezeu, fie că scrieți una în care să pătrundă freamătul vieții și lumii contemporane. Dar, pentru Dumnezeu, nu mai loviți boii (fie ei și ai Carului Mare) cu bice de foc, pentru că o să vă sancționeze Uniunea Europeană, la sesizarea fundațiilor pentru ocrotirea animalelor!

Ați înțeles greșit observația privind \"scălâmbăiala\". Era una de ordin general, așadar nu vă privea deloc. Dar absolut deloc.

Vă mulțumesc aici pentru interesul arătat față de mai multe texte postate de mine pe acest site. Sunteți o generoasă. Dacă textul de mai sus se pretează unei traduceri, puteți să-l traduceți. N-o să vă cer drepturi de autor!

\"personal, nu recunosc decât trei autorități: Cuvântul (estetic), Dumnezeu (epistemologic) și Soția (psihologic)\".
Cu asta m-ați cucerit! Mai ales cu partea a treia a precizării, în care mă regăsesc. Și care denotă umor, ceea ce reprezintă, cel puțin pentru mine, o formă de elevație intelectuală. Sigur, dacă e vorba de umor autentic, nu de scălâmbăială.
Pe de altă parte, e bun și recursul la autoritate. Exclud cazul de față. Poate m-am grăbit. E drept că, efectuând un timp mai îndelungat exercițiul critic, poți ajunge să ți se acorde un credit al diagnosticului care nu mai trebuie justificat. Căci în literatură e ca și la doctor. Dacă e bun, îl crezi pe cuvânt. Am să vă spun o anecdotă. Cândva, prin 1987 sau 1988, N. Manolescu a scris despre un volum de versuri al meu. Încerca să acrediteze (fără să facă demonstrația pe care mi-o pretindeți mie) ideea că eu aș FACE versuri mai bune decât confrați ai mei mai talentați și că poezia e pentru mine un violon d\'Ingres. Prin urmare, \"sunt critic\" (așa cum mi-a precizat un amic care a citit articolul). Eu am fost foarte nemulțumit de verdict. Dar am primit mai multe telefoane de felicitare, pentru că scrisese despre mine Manolescu. Sunt convins că el însuși considera că ar trebui să fiu încântat, mai ales că spunea că aș fi \"om inteligent și cultivat\". Așa ne deformează practica scrisului. Dar să știți că intuiția lui n-a fost de neluat în seamă. Deși chiar acum mă intrigă ideea că aș FACE versuri mai bune decât confrați ai mei mai talentați. Au trecut 20 și ceva de ani de la această afirmație, și nu pot rezolva aporia: cum să FAC eu versuri mai BUNE decât cei care sunt mai talentați ca mine? Păi, dacă fac versuri mai bune, înseamnă că eu sunt mai talentat decât ei! Deși am înțeles ce voia să spună el: că nu m-am \"înstănescianizat\". Și n-am înțeles-o acum, după ce am citit textul dvs. despre Nichita, ci de multă vreme. Eu nu am nebunia unui poet veritabil, îmi controlez prea mult textele. Ca să fii poet mare, trebuie să fii chiar și absurd, chiar și ridicol, chiar și caraghios. Dar într-un mod sublim. E o chestie! Pe care e greu s-o rezolvăm. Nu-i așa?

Am promis că vă citesc și m-am ținut de cuvânt. Am parcurs ultimele zece poezii postate (începând cu \"necălcat\"), trei texte din 2004 (\"Jurământ de primăvară\", \"Moartea ca un șifonier\", \"O, îngeră...\"), două din 2006 (\"Sonata triostețe...\", \"Cărucioare cu uger\") și alte două din 2008 (\"Corul incisivilor\", \"Flori de 100\"). Am citit de asemenea articolul privind prezența lui Virgil Diaconu la cenaclul Euridice, ca și abundentele și tăioasele comentarii pe care acesta le-a provocat.
Recunosc că pare puțin, având în vedere că dvs. ați postat peste 1500 de poezii. S-ar putea, totuși, ca textele postate să fie prea multe.
Mă limitez la a exprima o impresie generală și la a face, aici, doar o critică de gust. Aveți sensibilitate, aveți în dvs. o revoltă ce se cere exprimată, dar nu mi se pare că v-ați creat un stil personal. Nu știu dacă ați tipărit cărți. Dacă nu, v-aș propune să încercați să alegeți din cele 1500 de texte doar o sută și să vedeți cum stau ele împreună, dacă nu se repetă stări, atitudini, sintagme, imagini și, mai ales, dacă se încheagă în ele, reunite, o (pardon!) viziune.
Mi se pare că, deși v-ați rugat la Nichita, nu v-ați \"înstănescianizat\" pe deplin. Încă.
Aveți, însă, verb polemic și ar trebui să vi-l puneți în valoare, fie în articole, fie în texte de critică literară. Chiar schimbul de replici dintre noi ar fi un argument.
Mi-a făcut plăcere să schimbăm impresii/ idei. Mă voi mai uita prin textele dvs.

Dragă Vasile Munteanu,
Precizez că toate observațiile mele se bazează exclusiv pe textul postat aici. Nu v-am citit niciun alt text. Și nici n-am auzit, până acum, de dvs. Fără a-mi putea reproșa acest lucru. Așadar, tot ce am afirmat în legătură cu înzestrarea dvs. poetică e generat doar de acest poem. Vă promit, însă, că voi citi și alte texte (numărul lor depinzând și de valoarea acestora - consideratză subiectiv, cum vă place să credeți; Arghezi spunea că în literatură e ca la piață: nu ești obligat să consumi tot burduful de brânză, e suficient un vârf de cuțit ca să-ți dai seama de calitatea acesteia). Voi preciza impresia pe care mi-au făcut-o chiar aici. Eu obișnuiesc să trag aer în piept după momente precum acesta. M-aș bucura să mă contraziceți prin ceea ce scrieți.

Pun capăt discuției. Daca sunteți încântat de ceea ce scrieți, foarte bine! Eu nu sunt obligat să vă aduc niciun fel de argumente, altele decât cele aduse. N-am nici timpul necesar și nici nu consider că merită. Observ, însă, că nu le cereți același lucru celor care vă laudă. Sunteți un om fericit!!! Să fiți sănătos!

\"în apărarea mea am să încep prin a spune: cum realitatea imediată poate fi completată (a se reține, completată) cu rezultatul acțiunii materiale, tot astfel realitatea creativă (de orice natură) poate fi amplificată prin imaginație și sentiment); când se întâmplă ca acest tip de imaginar să fie nu mai puțin obiectiv decât realitatea materială, atunci indubitabil existența însăși este poezie (caz în care orice ați gândi dv despre poezie pentru mine ar putea să nu însemne nimic); cum spuneam, acesta este un punct de pornire; dacă vă încumetați la a spune ceea ce textul este, apoi de aici decurg lucrurile; și încă ceva - nu întâmplător am amintit unui antecomentator de Kafka; intuiți/deduceți de ce?\".
Nu vă supărați, dar nu înțeleg ce vreți să spuneți în cele de mai sus. Mie-mi plac lucrurile clare. Confuzia din teorie se imprimă în practică. Să fiți sănătos și mulțumit de ceea ce scrieți! Dar vă spun încă o dată, limpede: textul pe care-l discutăm nu e poezie. Când am spus că e proză, am vrut să fiu delicat. Nu e nici proză, nu e nimic. E ceva mimetic și fără nicio valoare. Nu mă simt obligat să vă demonstrez de ce lucrurile stau cum vă spun. Orice om de bun-simț își dă seama de asta.

\"am plecat pe munte și am ajuns în oraș. am plecat la școală și am ajuns pe maidan. am plecat în deșert și am ajuns la mare. am plecat la liceu și am ajuns la cârciumă. am plecat la mănăstire și am ajuns în patul uneia. am plecat la facultate și am ajuns în armată. am plecat să mă spovedesc și am ajuns într-o încăierare.\"
E singurul pasaj interesant dintr-un text cam dulceag. El demonstrează că autorul a făcut o eroare de încadrare: textul său putea fi o bună proză (dar cu elminarea secvențelor siropoase și înlocuirea lor cu altceva). Zău, chiar mă interesa, ca epică, felul în care s-au întâmplat toate astea - cele din citat. Altminteri, riscând să-i supăr pe comentatorii care au creditat textul, acesta nu e deloc poezie.