\"Scrieri\"- volumul 30- \"Cuvinte potrivite și... încrucișate\"

Pe vremea când rebusismul era cel mai tânăr sport al culturii, înrudit cu literatura,profesorul N.Gh. Popescu – Rebus, unul dintre corifeii rebusismului românesc i-a cerut lui Tudor Arghezi să facă „miere” pentru „fagurii” construiți de el, adică definiții pentru careurile sale, mizând pe potențialul artistic al poetului cu largi și diverse posibilități de exprimare : lirism, satiră neiertătoare și viziune originală despre lucruri. Poetul a început prin a răsfoi un album de „mots croises” al scriitorului și rebusistului francez, Tristan Bernard și a continuat definind cuvinte „încarcerate în pătrățele”. „Așa încep cuvintele încrucișate : te revoltă, te indignează și te seduc” – spunea cel care i-a fost marelui Arghezi maestru într-ale enigmisticii. Fiind din ce în ce mai captivat de această preocupare inedită, a început să așeze el însuși cu meșteșug „consune și vocale între linii”. Ba chiar considera că viața de până atunci părea pierdută, pentru că n-a pus-o în definiții. „Nu mă mai las…”, declara poetul împătimit de „arta de a construi mistere și de a le ghici în ghiocul celulei”, dându-și seama că i s-a născut un patriotism al cuvintelor încrucișate. Și nu s-a lăsat. Pasiunea lui s-a concretizat în volumul 30 din „Scrieri”, intitulat firesc „Cuvinte potrivite și … încrucișate”. Volumul, tipărit în 1933, reprezintă momentul crucial al înfrățirii rebusismului cu literatura.

Rebusismul arghezian a fost tratat pe larg intr-unul din capitolele lucrarii mele de licență, \"Enigmistica oglindită în literatura română\".