Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

I kissed Lisa Gherardini

1 min lectură·
Mediu
Prima dată am văzut-o pe Delia în acestă campanie a Coca-Cola,
într-un panou nu foarte departe de o biserică pe Șoseaua Giurgiului
(mereu femeia prima, desigur).
Au urmat Avicii (la Universitate) și Connect R (la Hala Traian).
Nu e greu să-mi imaginez o grămadă de celebrități împânzind orașul,
majoritatea țuguindu-și buzele pt. a ilustra „comme il faut” respectivul slogan.
Nu că ar conta prea mult din punctul de vedere al sticlei.

***
Mâinile de violonistă ale fetei obosite din 311
Păreau desprinse dintr-un sonet de Ronsard.
Aș fi vrut, înainte de-a coborî,
Să mă interesez dacă văzuse „The Red Violin”
dar n-am făcut-o. Asta fusese ieri:
Încă una din acele intenții care nu se materializează niciodată.

La fel a fost și astăzi, pe același traseu, dar întorcându-ma pe jos
după ce-mi recuperasem telefonul uitat la quiz nightul
din „Lente și șotron”, când am ezitat pe trotuar neștiind dacă
să rămân și să cadrez cu Samsungul florile violet crescute
pe marginea unei clădiri vechi, atât de proaspete în Bucureștiul vaporos,
(pe care puțină lume îl cunoaște cu adevărat)
dintre două reprize superficiale de ploaie sau să merg mai departe.

Până la urmă am traversat la semafor.
024645
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
195
Citire
1 min
Versuri
22
Actualizat

Cum sa citezi

Traian Rotărescu. “I kissed Lisa Gherardini.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/traian-rotarescu/poezie/14073916/i-kissed-lisa-gherardini

Comentarii (2)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@adrian-suciuAS
Distincție acordată
Adrian Suciu
O bijuterie de construcție poetică reușește aici Traian Rotărescu.
0
@traian-rotarescuTR
Ma surprinzi cum de reusesti sa monitorizezi, printre atatea proiecte, lansari si
tot ce tine de pulsul "vietii culturale" ce mai postez eu in vaul uitat al agoniei ( cam secetos, ce-i drept, in ce ma priveste)

Cand am vazut semnul in niciun caz nu ma asteptam sa fie din partea ta, molto grazie ( de altfel, nu ma asteptam sa mai vad stele pe pagina mea :))
0