Poezie
Mustrare.
1 min lectură·
Mediu
Un clocot mă ceartă
Fiindcă l-am clocotit, cândva.
Mă mir că-și mai aduce aminte.
Eu...
Îl logodisem cu uitarea,
Și-l credeam căpătuit, așezat,
Mulțumit că, odată răcit,
Se poate odihni netulburat.
De ce nu i-o fi priit tihna?
Uitarea e atât de frumoasă...
Și credincioasă, pe deasupra!
Mă ceartă un clocot:
Îl credeam , dar nu vrea să fie uitat.
Mai vrea să fiarba, vrea.
001.869
0