Eseuri
Seară de seară
mic excurs speculativ.
3 min lectură·
Mediu
Contrar unei afirmații din dialogul apocrif platonician \"Axiohos\" (despre moarte),\"cât timp trăiești, moartea nu are a face cu tine, pentru că n-ai murit, iar dacă ți s-ar întîmpla să mori, ea n-ar avea de-a face cu tine, pentru că atunci n-ai mai exista\" , Oamenii -rețineți pluralul- nu acced decât la o monotonie neadevarată și aceea limitată, ipoteză de la care vom pleca.
Sa luăm cântecul greierilor.
Înainte ca primii oameni \"evoluați\" să fi aparut, e cert că, precedându-i, cântecul lor era aidoma binecunoscutului țârâit pe care-l aud acum venind prin fereastra deschisă în noapte și care se va auzi și după ce nepoții lui Joy sau Irinei vor fi morți...hăt după decesul meu.
Nimeni dintre cei enumerați mai sus, auzindu-le cântecul, pentru prima data,, nu-l considera monoton, lipsindu-le termenii comuni de comparație, acel colectiv \" nu-i așa că? \"
E clar ca țârâitul, rămânând neschimbat, perceperea monotoniei sale reflectate in conștiință (evident, după trezirea acesteia) a devenit pur convenționala: considerăm că, dintre nenumărații oameni care l-au ascultat și îl ascultă, tuturor li s-a părut și li se pare la fel, gândindu-se, la rândul lor câți alții îl vor asculta întocmai, neschimbat.
Dacă toate aceste necunoscute mulțimi au auzit același țârâit, în consecință, trebuie ca acesta sa fi fost, este și va fi monoton.
Și totuși...adevărul nu trage nici un folos, mai mult, evită, desmascând capcana: monotonia e rodul unei precare atribuiri.Ea, oricum, nu există decât raportată la durata vieților individuale, care-i acordă această \"calitate\", inexistentă după ce ele, viețile, s-au stins.
Cu alte cuvinte, departe de a fi intrinsecă, prin ceea ce credem despre ea, se hrănește din efemeritate.
Așadar, NU exista decat o iluzorie monotonie, ceea ce era de demonstrat.
Însa \"co-autorii\" ei, greierii, mor și ei.
Această falsă monotonie va înceta odată cu dispariția greierilor, din cauză că, in lipsa lor, oamenii, gândindu-se cât de monoton cântau greierii vor alimenta, rărindu-se tot mai mult, la rândul lor, falsa monotonie deja moartă.
Și iată că, numai înțelegând aceasta, putem vorbi de apariția adevăratei monotonii, e drept cu mult mai scurtă decât cealaltă, întrucât ea va fi redusă la durata vieții unui SINGUR om, unicul \"posesor\" de necontestat al monotoniei greierilor.
Îndată ce ultimul om care-și mai amintea cum cântau greierii va fi mort, adevarata monotonie va pieri și ea.
Celorlalți oameni, care vor trăi după el, le va lipsi etalonul propriei zădărnicii.
Există un sfârșit al tuturor.
Numai zădărnicia e nemuritoare chiar dacă nimeni nu știe de ea
5-6 August 2005.
Sa luăm cântecul greierilor.
Înainte ca primii oameni \"evoluați\" să fi aparut, e cert că, precedându-i, cântecul lor era aidoma binecunoscutului țârâit pe care-l aud acum venind prin fereastra deschisă în noapte și care se va auzi și după ce nepoții lui Joy sau Irinei vor fi morți...hăt după decesul meu.
Nimeni dintre cei enumerați mai sus, auzindu-le cântecul, pentru prima data,, nu-l considera monoton, lipsindu-le termenii comuni de comparație, acel colectiv \" nu-i așa că? \"
E clar ca țârâitul, rămânând neschimbat, perceperea monotoniei sale reflectate in conștiință (evident, după trezirea acesteia) a devenit pur convenționala: considerăm că, dintre nenumărații oameni care l-au ascultat și îl ascultă, tuturor li s-a părut și li se pare la fel, gândindu-se, la rândul lor câți alții îl vor asculta întocmai, neschimbat.
Dacă toate aceste necunoscute mulțimi au auzit același țârâit, în consecință, trebuie ca acesta sa fi fost, este și va fi monoton.
Și totuși...adevărul nu trage nici un folos, mai mult, evită, desmascând capcana: monotonia e rodul unei precare atribuiri.Ea, oricum, nu există decât raportată la durata vieților individuale, care-i acordă această \"calitate\", inexistentă după ce ele, viețile, s-au stins.
Cu alte cuvinte, departe de a fi intrinsecă, prin ceea ce credem despre ea, se hrănește din efemeritate.
Așadar, NU exista decat o iluzorie monotonie, ceea ce era de demonstrat.
Însa \"co-autorii\" ei, greierii, mor și ei.
Această falsă monotonie va înceta odată cu dispariția greierilor, din cauză că, in lipsa lor, oamenii, gândindu-se cât de monoton cântau greierii vor alimenta, rărindu-se tot mai mult, la rândul lor, falsa monotonie deja moartă.
Și iată că, numai înțelegând aceasta, putem vorbi de apariția adevăratei monotonii, e drept cu mult mai scurtă decât cealaltă, întrucât ea va fi redusă la durata vieții unui SINGUR om, unicul \"posesor\" de necontestat al monotoniei greierilor.
Îndată ce ultimul om care-și mai amintea cum cântau greierii va fi mort, adevarata monotonie va pieri și ea.
Celorlalți oameni, care vor trăi după el, le va lipsi etalonul propriei zădărnicii.
Există un sfârșit al tuturor.
Numai zădărnicia e nemuritoare chiar dacă nimeni nu știe de ea
5-6 August 2005.
024.976
0
Pentru ca universalitatea adevaratei noastre naturi este chiar produsul creativitatii constiintei, o expresie a realitatii la fel de intemeiata ca si facultatea creatoare a unui artist, de exemplu, care preschimba o viziune intr-o realitate tangibila, vizibila, sonora. Daca privim un peisaj in care SUNA greierii, si ne inchipuim ca ceea ce vedem si ceea ce auzim, este o realitate independenta de noi, de din afara noastra, suntem victimele unei iluzii. « Doar cel care viseaza si stie ca viseaza este deja trezit » ( biologia spiritului) Omul are un punct central nemiscat, care poarta in sine, timpul nemarginit, el sta in centrul timpului sau cind asculta greierii..
Moartea nu va fi atunci nimicirea, ci iesirea din visul nimicirii, de vreme ce omul se leagana dupa ritmuri intre fiinta si nefiinta, intre iluzie si deziluzie, indiferenta sau valoare, certitudine si indoiala, iar acest mod de abordare a lumii, ne va ajuta apoi sa definim un riu, niste coline, iarba in care isi fac cuib greierii, pentru ca numai omul ce face parte din ‘natura’ sa, si se vrea parte din natura, e adevaratul loc de intalnire al timpului cu spatiul.
Faptul ca omul percepe aceste armonii este dovada ca Dumnezeu l-a ales mediator intre divinitate si lumea vie.
Poetica va insemna atunci, presimtire a imenselor goluri din care pornim si in care ne intoarcem…existenta noastra nu ne mai nelinisteste, de vreme ce e tot atit de consistenta si durabila ca si virtejul urcator al prafului starnit, DAR SUNA DESAVARSIT DE MELODIC..
Cam ca si suneteledin cuibul de greieri…:)
Linea