De mult n-am mai trecut prin mine;
Mi-e sufletul închis...
Și greu se mai urnește poarta-i,
Un greu de nedescris...
Tu ai închis-o, în disperarea
De-a te simți uitat.
Vroiai să-mi fii mereu
Sunt fericită... în pragul agoniei;
mă sperie propria gândire,
mă chinuie propriile vise,
mă omoară propriile speranțe... deșarte.
Sunt liberă... în neagra-mi colivie;
mă îngrădește o
M-ai omorât în tine astă toamnă;
O mie de fărâme m-ai făcut.
Mi-am plâns la căpătâi doar eu... și timpul...
El singur a știut cât m-a durut.
Tu, criminal cu sânge rece-n vene,
În tine m-ai
Mă uit în tine și îmi vad infernul:
atâta liniște, atâta gol, atâta lipsă de mine în tine…
De-aș mai găsi o imagine, un sunet, un nume măcar…
Mă strig…
dar ecoul mi-aruncă cu silă numele la
moartea a rămas șomeră.
stă cu un coif de hârtie pe cap,
numără suflete.
în jurul ei un câmp de oameni
înfipți cu capul în pământ.
păsări cu aripi de lemn se înalță spre cer
pe catalige.
un
cu unghia incep sa-ti despic pieptul
incet, incet, adanc si fara mila.
desfac carnea cu mainile goale.
m-arunc in tine.
scot mana si usor te-nchid la loc.
\"n-are sa-si dea seama...\"
zgomot,
te strig cu disperare din adancul sufletului meu
unde m-am inchis de buna voie.
credeam ca se va inchide si rana asta sangeranda;
nu e asa...
ma inec in mocirla de sange
si fiecare strigat de
O zi la fel de plictisitoare ca restul vieții lui... Nimic nu îl surprinde, nimic nu îi produce fericire, îi e prea greu sa găsească un sens în ce face... E mai lipsit de viață decât fotoliul
TL