Tofan Marius - Catalin

Banii cel mai frumos și mândru zeu Strângeți-I bine în brațe de e greu Vă poate aduce o iubită oare Sau îi va da ăluia ale ei picioare Căci el are mai mulți și are valoare Prieteni? cât

Și mă rog ce ai mai vrea copil tulburat Ca ropotul ploii s-asculte glasu-ți tremurat Să subjugi focul cu al tău cuvănt răspicat Vântul să-ti fie a ta slugă... tu un damnat Norii nu plâng să-ți

Privesc în noapte a mea ultimă țigară Și văd în ia parcă opusul unei lumânări de ceară Cu fumul rânced ce se pierde aiurea în seară Precum un ajutor strigat de-un suflet ce se vrea afară O vreme

Întristat renegat ciudat de toți și toate uitat Sunt toate astea plus încă ceva acumulat Eu un eu ce nu se vrea de nimeni subjugat Încetați a îmi mai vorbi de sorți căci i-am blamat Nu îmi mai

Fumul de țigară prin aerul îmbâcsit se strecoară Suav firav precum o zi cu nori înlăcrimați de vară Melancolic privesc luna si lumina difuză de-afară Gândindu-mă la mâine când lua-voi de la

Sclavul etern al nopților cu lună plină și de stele pline Al ideilor nonconformiste ieșite din real si puțin senile Poate cândva unor femei deosebite ce încă mi-s neîntâlnite Și al multor

Înpovărat de griji privesc un alt feeric apus Îmi trec multe prin cap si mă las de gînduri dus Aici e altfel… pot fi eu cu mine e liniște și e sus Aprope de nori nimic nu pare în plus sau

Sunt o altă umbră a unui ieri demult uitat Privind in urmă aș vrea deși nu sunt înlăcrimat Puteam avea totul dar ai mei sorți i-am blamat Am scuipat obrazul ce poate ar fi trebuit sărutat

Să vină întunericul să vină sfârșitul să vină tot Căci simpt că nu voi pieri… nu vreau să pot Să vină să vină căci lumea-i aiurea și n-o suport Renască-se o nouă eră în care să fiu ce vreau ce

Probabil te intrebi mereu la cum ar trebui să fie Asta poate când ești amețit venit de la vre-o beție Cum ar fi să duci o viață în a sorții neagră agonie Alături de o creatură infectă ce e

Sunt demult mult mult prea falit Spre a mă putea simți plictisit Anost pierdut in multime ca un ipocrit Considerând ca soarta-mi dată o merit Astept sfârșitul ca un bonlav pribegit Ne mai

Dacă nu ai face oare ce ai face dacă ar fi așa Dacă Dumnezeu nu ar fi ar sista a mai exista Oare în ce ai mai crede cui te-ai mai ruga Care ți-ar fi demonii fricile din mintea ta Să fi fost

Cînd puterea demult nu mai măsoară intelect s-au ani Ci doar în credite bancare sau diferte forme de bani Te mai întrebi tu simplu muritor de ce oare Ești al nimănui lăsat mereu cu ochii in

O secundă o eternitate Astă seară vreau sa-ti fur din nou veninul Să-ti iau tot răul ... sa uiți ce e chinul Vreau moartea să-mi dai sa fiu altul Nu vreau sa-ti revăd in ochi suspinul Apoi sa

Cînd tot ce mai conta ,de mult s-a spulberat Cînd viața iți rezervă doar tot ce n-ai sperat Iar lucrurile bune sunt gînduri în neant Căci visul si realul formează-un alt păcat Cînd frumosul e