Poezie

Ploaie

1 min lectură·6 aprilie 2013

Mediu

De Bogdan Tofan

Mă plimb desculț, îngândurat,

Pe lângă mirosul de brad

Udat de ploaia ce ne-ncetat,

Mă cuprinde ca-ntr-un sărutat

Și plouă peste al meu sat,

Cu picăturii de plumb aruncat

Peste oamenii preschimbat,

Într-un griu minunat

Casele sunt ude iară,

De ploaia ce omoară

Praful de pe ulicioara,

Hoinărit în prag de seară

Privesc iarăși peste sat,

Cum cu mare bucurie e scăldat

De ploaie încununat

Și liniște încântat

O liniște de mormânt,

Cernuta cu un argint

Picat din cerul involvurat,

Din norul cel înfrigurat

Totul e preschimbat-n ceață,

Mohorâtă și frumoasă

Peste satul plumbuit,

De ploaia fără sfârșit

Acum sufletul mi-e trist,

Când văd satul un abis

Scufundat în nor și ploaie,

Cu o tristețe tremurătoare

Dar mă-nveselesc pe loc,

Când văd bucurie și joc

Al pământului înviat,

De plante, gaze, presărat

Și mă închin în fața ei,

Cu noroi pe genunchii grei

Mulțumindu-i că a dat,

Viață și liniște în sat.

01-Feb-13

00722

Tofan Bogdan. “Ploaie.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/tofan-bogdan/poezie/14027464/ploaie

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.