Poezie
In pragul sinuciderii
2 min lectură·
Mediu
de ce sa nu ma sinucid cand pot,
ce rost sa am in rostul meu?
comori tot n-am gasit si-n tot
putin mai am din Dumnezeu.
sa putrezesc fara greseala,
din muritor, suprem deliciu,
o moarte pare mai normala
decat o viata-n sacrificiu.
in umbra dublelor iluzii
in jurul gatului se tes,
vreo zece mii de noi concluzii
si un raspuns mult prea pervers.
mi-am asumat din vitamine
posibilitati nemarginite,
si am ales doar ce-mi convine
postand eforturi parvenite.
mi-am decorat pana si casa
dupa principiile feng-shui,
si-a rezultat din treaba asta
c-o viata am, dar viata cui?
atatea calitati niciunde,
atatea mici sau mari esecuri,
au depistat miscari de unde
prin strangulare in nervuri.
si nervi, fleacuri conventionale
astupa odios macelul
atator vieti mai mult verbale
si morti simpatici de tot felul.
consulta astrele exacte
si cu discretie mai numar,
apeluri vechi, nepreluate
din telefonul fara numar.
si sun, si sun, dar nu raspunde
e suparata biata fata
si as cauta-o, dar nu stiu unde
si nu stiu de-as gasi-o odata.
m-am saturat de experiente
satul din tartru pana-n os,
m-am tot mutat intre carente
optimizand starea de jos.
ma sinucid, asta e sigur
caci vad, e pierdere de timp,
fosile vii, vreau sa fiu singur,
durerea sa mi-o beau, s-o simt.
sa nu te sinucizi! imi spune.
te-ai exprimat prea corporal,
in urma mea nimic ramane
nascut din gestul meu fatal.
001946
0