Poezie
4 dimineața
2 min lectură·
Mediu
înaintam încet de-a lungul străzii, printre cei mai melancolici
copaci pe care i-am văzut vreodată
aerul se risipea și în spatele meu nordul și sudul se sărutau
fără sunet și fără dragoste
nimeni nu mai mergea cu mine pe stradă la ora 4 dimineața
tristețea și fericirea dormeau cu siguranță
și eu înaintam cu mâinile în buzunar printre cei mai melancolici copaci
pe care i-am văzut vreodată și nu simțeam nimic
felinarele se stingeau unul câte unul, încet, clipind și dispărând
îmi aduceau aminte de lampa pe care tata mi-o stingea noaptea la culcare,
așa cum bunicul îi sufla lui în lumânare noaptea... la culcare
așa cum bunicul adormea seara, la apusul soarelui
am lăsat de-o parte pentru un moment eșecurile
și mi-am adus aminte prima noapte în care am iubit
și am uitat de dorul de părinți, și de galopul anilor, și de moarte
și nu mai aveam nevoie de nimic
la 4 dimineața nici mașinile nu mai aleargă pe străzi
nici vântul nu ne mai calcă-n picioare,
înaintam încet și fără direcție de-a lungul străzii
și iarna avea să se sfârșească la fel de brusc precum a început
am avut timp să realizez că am mai crescut un pic anul ăsta
și acum pot citi filosofia lui Nietzsche fără sa mi se urce la cap
înaintam încet, la 4 dimineața și-n spatele meu bătrânețea
respira greu și-i auzeam pașii ciocnindu-se de pietre
printre cei mai melancolici copaci
pe care i-am văzut vreodată.
001330
0