Poezie
viață de șobolan
1 min lectură·
Mediu
sunt genul de om care uită
să-și amintească din când în când
că trandafirii care înfloresc la sfârșit de primăvară
nu sunt nimic altceva
decât imagini în oglindă ale sentimentelor mele
tăcute.
câteodată tata uită/confundă
căldura pe care o primește acasă
cu răcoarea unui cub de gheață
într-un pahar sănătos de whisky
& mama uită de Dumnezeu pentru
o secundă în care să se-arunce
de la etajul coaforului
unde-și tunde și-și spală părul
cu apa care are-n memorie chipurile
atâtor oameni.
visul meu dintotdeauna a fost să plâng
ca o femeie,
ca una care iubește cu adevărat și regretă
clipele alea sărate
care mi se scurg de-a lungul obrajilor
și plesnesc pământul
în vapori
se împletesc cu muzica teraselor
peste care va ninge dintr-un moment/an în altul
cu fulgi mari.
și totuși nu regret nicio clipă
tristețile și nenorocirile semnate caligrafic
pe fiecare bucățică din mine
de câte ori reînnoiesc cartea de identitate.
nici mama, nici tata, nici iubirile neîncheiate
nu sunt subiecte de actualitate
în viața asta aglomerată de șobolan
au fost ...
am fost...
001.338
0