Poezie
Agonia unei vulpi cu spirit
2 min lectură·
Mediu
Au să mă mintă cândva că sunt liber,
Dar mult prea smintit să-nțeleg așa ceva.
Stau pândind iepuri care fug râzând
De mine și de fulgii pe care îi car pe umeri
Pentru că am furat o pasăre din toate cele
O sută pe care le aveți și din care luați
Și sacrificați, mințindu-vă între voi
Mai rău decât mă mint eu pe mine.
Și eu, închisă, bătută, sugrumată...
Să vă mai întreb cu ochii de ce plângeți în spatele meu,
Crezând că nu vă văd,când nu știți, că
Sufletul la moarte se-agită și se holbează fierbând
În ultimele bucăți de carne
Cu o ură oarbă care mușcă
Crezând că vă mușcă pe voi!
Și simt cum mă mușcă de spate
Și îmi întorc capul către voi
Să vă blestem rugându-mă în taină
Schelelăielii să asurzească și să fie liniște,
Iar vouă să vi se topească cuțitele
Cu care tăiați păsările refuzând să
Plătiți o slugă bleagă care vă scapă
De cele bolnave ce v-ar otrăvi carnea...
Doar vina voastră!
În ochii mei, chipurile voastre,
Se-nvârt în cușca minții
Asemenea unor păsări vânate
De vulpea conștiinței care curge
Peste întreaga voastră lume de pământ
Și lasă să se prefacă visul într-o
Realitate surdă unde numai ochii
Vorbesc asistând și înregistrând uciderea
Voastră absurdă, uciderea copiilor voștri și
Curățirea clipelor mele prin sângele
Care-mi izvorăște din colți
Și vă-nspăimântă cum înspăimântă
Crucea pe hoții de icoane.
Dar eu, cu visul aspru și clipa-n buzunarele
Pe care le-am pierdut renunțând la chipul
De om, mă fur din fața voastră
Ca să m-arunc în jalea neființei
Unde nici cu ochii nu mă mai pot striga
Căci ei rămân holbându-se haotic
Spre clipa vieții voastre cu brațul către foc.
001.125
0