Vara, dulce mireasa...

Gânduri negre îmi năpădesc privirile și nu mai îndrăznesc nici să visez la vara ce a trecut... Vine toamna, cu alte gânduri, cu alte vise și alte dorințe, cu ploi care dor, cu râsete ipocrite, dar tot pe tine mi te aduce. O simți? Mi-a intrat sub piele, în nas, și și-a lăsat amprenta pe mâinile mele. Aștept să mă înghită cu totul, să mă ascundă printre frunzele sale ruginite de vreme... Nici să scriu nu mai pot! După toamna vine iarna, din fericire. În înghețul ei doresc să îmi păstrez trupul obosit, oasele-mi vlăguite și gândul ce încă îl mai am pentru tine. Oare dragostea nu poate fi ucisă? Apoi se va termina și anul acesta, voi avea parte de un nou început, același început de demult, același ciclu al norilor, frunzelor și zâmbetelor... Va veni și primăvara... \"Verde crud, verde crud,/Te mai văd, te mai aud\". Poate ea mi te va răpi pentru totdeauna din privire. Și apoi, din nou, vara, dulcea ta mireasă, mă va învălui în surâsuri calde și amare minciuni, aceleași minciuni. Nici să visez nu mai pot!