Verde crud

(Verde crud) O senzație încântătoare. O fericire simplă, elevată, clară. Frumos. Ochii tăi căprui spre negru. Senzație clară si distinctă. Halucinantă idee. Un pas întors spre locul de unde am pornit deja (dincolo era vid – fum). Doi oameni se săruta și-mi fac loc să trec pe sub arcada buzei lor. Ia-mă de mână, nu aștepta prea mult, atinge-mă, sarută-mă ușor. Ma întorc. Stau și privesc o seamă de lucruri inutile notând aici urmele lor – dar fie. Un număr mare de sunete plăcute, pași largi către căldura amorului eliberat. Papuși din toate timpurile stau de vorbă pe șoptite – e liniște si ninge (fals – iarba este verde, copacii înfrunziți – ninsoarea este doar iluzia optică a privirii de peste umăr). Un autobuz rulează cu o viteză perfect echilibrată pentru această distanță rectilinie. Lumea acestor roți îmi revanșează pofta de dreptate. Mașinile lovesc astfaltul, strivesc părerile de rău ale pietonilor ce n-au de ce să se grăbească. La ce bun? Ce rost are să vii aici cu mine, în locul acesta ferit de zgomotul autostrăzii? Locul în care eu însumi m-aș părăsi definitiv. Și toate aceste vehicule plătite scup nu m-ar mai încânta deloc. În care, din care, pentru care apare iar verdele crud. Acest loc prin care trec în lipsa localnicii acestei vieți. Hai, nu mai plânge, iubito, acest loc a fost un cuvânt ce mi-a zâmbit în treacăt. Recunosc: sunt uimit. Aici e verde crud, buzele tale se dezbracă încet (chipul tău nud) – cât aș vrea să mă înțelegi iubito când îți țin acest discurs despre zenit.