Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Jurnal

Cinci pâini

pentru copii

1 min lectură·
Mediu
(după povestea „Cinci pâini” de Ion Creangă) Cică doi drumeți, odată Călători de-o săptămână, Au făcut popas de-ndată Ce-au ajuns la o fântână. Apucatu-s-au să-ntindă Masă mare în costrei, Pâine-aveau la ei merindă, Unul două și-altul trei. Alt drumeț, dosind grimasa, Zice cu voce domoală: - Să vă fie bună masa! Și le-arată traista goală. Bucuroși ei l-au primit Și împart totul frățește, Iar străinul, mulțumit, Cu cinci lei masa plătește. Totul e până la bani, Aici nu mai e frățește, Cum să-mparți cinci gologani? Două pâini, doi lei primește. Asta nu-i prietenie, Buni amici și să se fure? Merg cuprinși de dușmănie La judecător să jure. Este clar, i-a lămurit, Dar surprizele-s cu carul Și-un proverb adeverit: „Nemulțumitului i se ia darul” Tu nu ești judecător, Însă toată lumea așteaptă Să le vii în ajutor Cu o socoteală dreaptă.
002.978
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Jurnal
Cuvinte
140
Citire
1 min
Actualizat

Cum sa citezi

Tiberiu Juganaru. “Cinci pâini.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/tiberiu-juganaru/jurnal/14134219/cinci-paini

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.