Poezii

Dacă bați, îți deschid- Să te-nchid! Dacă ceri, am să-ți dau- Ca să-ți iau! Dacă-ntrebi, îți răspund- Și m-ascund! Iar de crezi, sunt un zeu- Ești al meu!

Cândva credeam ca piatra are suflet Și, uneori, ca sufletu-i de piatră, Dar am găsit ca sufletul e-n mine... și-am lăsat piatra să rămână piatră.

Intre cer si pământ e o lume in mișcare- care moare. Pământul aspiră spre cer in structuri verticale- ce pier. Suflarea de viață se-adună finit- și înalță. E un sorb necuprins ce

De-ar fi muntele doar munte- Munte, munte până-n piatra, N-ar mai fi loc de cuvinte Niciodată. De-ar fi soarele doar soare- Soare, soare până-n rază, Mintea omului ce moare Ar fi

Boul adormi in staul, in amurgul rosu- Fireasca renastere de puteri in armonie vegetativa. Si s-a produs un nonsens, s-a realizat o imposibilitate: Boul avu un vis coerent! Cand se

Stă drept. Și singur. Adanc infipt in nemiscare. Cu radacinile extrage seva pamantului Iar cu ramurile mangaie cerul. Pe langa el trec, haituite de dorinte, toate jivinele ce

Am iesit din bezna Sa-mi incalzesc retina la focul iadului. Acolo de unde vin Stelele sunt departe Si ochii omului, ingenuncheat in abisul rece, Cauta catre ele. La voi e

Zece mii de cuvinte Nu pretuiesc atat cat o noapte de dragoste. Dar o noapte de dragoste Nu este nimic fara emotia iubirii, Asa cum iubirea fara prietenie Este ca scanteia ce

La un capat de nesfarsit, In centrul universului meu, Farul simturilor este ancorat in fundatia gandirii. De i s-ar stinge raza, Conturul acumularilor mele ar incremeni

Vantul bate dinspre mare, Misca undele-n amonte, Dar sub ele raul curge Totdeauna in aval. Ochiul cel de dinafara Vede unda si-o