Lumea noastră rece...

Când frunzele vor cădea din copaci Și cerul va deveni sur, Noaptea continuă să se apropie de zi, Privighetoarea își cântă cântecul de rămas-bun, Iar tu ar trebui să te ascunzi de iadul ei înghețat. Ea sosește pe aripi reci, Tu ar trebui să cauți căldura, îți va fi dor de ea. Hai, vino să o simți! Nu te-ai convins? Ar trebui să crezi... Când te îmbrățișează, Inima ta se transformă în piatră. Ea vine noaptea când ești doar tu, singură, Iar când șoptește, Sângele tău va deveni rece, Ar trebui să te ascunzi înainte să te găsească. Ea acoperă pământul cu o mantie care îți ia suflul, Soarele se trezește și o topește. Lumea acum își deschide ochii și zărește Zorii unei zile noi... De câte ori urlă, Ea fură toate viețile... Nu le-ai văzut? Ruinele lumii noastre...