Poezii

Rup poduri ce leaga apele, prin simpli pasi ucisi de franghii, liane ce unesc muntii de zapada, de inocenta macabra a unui sarut. Risipa unui gand intors din vechi citadele se-apride

A fost o zi in care lumea imi parea mare , o imensa libertate pentru inchis vise ancorate prin porturi calme,printre danele murdare de aripi smulse in caderi line,ca de meteoriti, a unor vechi

Ti-am atins conditia de a ma naste om infrant de zborul inalt al viselor sale. M-am tarat ca sa ascund rusinea daltuita in cantecul uitarii unui fior de placere

Ne-au coborat noroi in vise Si lacrimi reci si mucegai, Ne-au zamislit puteri invinse, O libertate fara grai. Ei ne-au inchis intr-o durere Ca sa uitam ce e iubirea, Ne-au schingiuit pe timp

Am inchis un ochi ca celalalt sa poata plange, Copil ce sincer zboara pe franghii rupte. Am inchis pumnul in praf ca palma sa nu ma loveasca Printr-un cuvant ce se termina fara pauza. M-am

Caderi impuse de urgia farmecului... avans asupra soarelui, imi inchid ochii obositi de simplu, de concret,de amagire! Ploi reci se abat asupra imaginatiei rupandu-ma de realul pe care viata il

Am sa cobor pentru a-mi umple clipa rupand un pod cazut in soare, un simplu nod al crimei degajate de nulitatea vorbelor tale. Am impins visul intr-o grota lipind clipa goala intr-o