Patul iubirii noastre

Am vrut să rămân în patul iubirii noastre până-n zori, dar am plecat la 2:00, căci m-am gândit c-o să apari ca un Simbol rubiniu însoțită de un Serafim întristat, ce-și caută-n plăcere scăparea din această viață.

Am vrut cu iubire să răspund de sub galopul ce trece peste mine, în numele plăcerii fiecărei clipe ce trăiești.

Acesta inima-mi zdrobește-ncetișor sleindu-mi trupul de-a mea vlagă și vigoare.

Am vrut la Lumină să te-aduc, dar în toamna ta groaie prematură te agăți de perle și mărgăritarele fertile ce expodează-n tine fără număr sărbătorind prin ele acea clipă.

Câte eforturi puerile fără de vre-un rod ce-ncearcă a te-aduce la o viață cumpătată, dar suferința și iubire-atâtor ani te-au transformat într-o Himeră demnă doar de milă, al cărei suflet încă strălucește-atât de pur prin albastrul profund al privirilor tale.

În încercarea mea nebună am fost înlănțuit în a ta lume făr- de sens plină de vorbe al căror tălmăcire doar câțiva-l înțeleg.

Oare efortul meu își merită această plată plină de suspine, ca în final să pot să-ți dăruiesc un fir de echilibru în a ta viață și cunoștința Cuvântului Sublim ???