Ohmily
Sunt mult prea mic pentru a-nțelege Cuvintele-ți întortocheate. Probabil ele au un sens Atunci când sunt aprofundate. Eu înțeleg așa puțin Din a ta lume de abis. Acum știu doar că te
\"Generației 2000\"
Eu te-am urmat în lumea ta, O lume încâlcită. Plină de vorbe fără rost Ființă preaiubită. Eu pe Cuvânt îl preaslăvesc Cu tot ce am mai bun. De-aceia rima folosesc În tot ce am să
Ai grijă de tine
Îți mai aduci aminte tu iubire? Eu sunt trandafirul la picioarele căruia ai căzut când aripile-ți erau frânte. M-am aplecat peste tine, am încercat să te ridic și să-ți redau libertatea în
Patul iubirii noastre
Am vrut să rămân în patul iubirii noastre până-n zori, dar am plecat la 2:00, căci m-am gândit c-o să apari ca un Simbol rubiniu însoțită de un Serafim întristat, ce-și caută-n plăcere scăparea din
Lianele sufletului tău
Încerc să te-aduc la Lumină, dar cu lumina azurie a ochilor tăi, m-ademenești în labirintul sufletului tău plin de iubire și suferință. În timp ce eu îmi sleiesc viața prin încercarea mea modestă,
Enigma
Enigma La unu cincizeci si-unu m-am trezit Și-un singur gând am zămislit Cum poți sa spui că mă iubești Și-un altu-n brațe să primești Eu să-nlesnesc a ta plecare Tu făr-un pic de
Cu tine
Când printre lacrimi si suspine În zori de ziuă prin pădure Eu mă invalui iar cu tine Pentru-a uita complet de viață Căci gândul vieții fără tine Mă învăluie ca văntul Stârnindu-mi un taifun
