Teo

Ioana, muntumesc pentru vizita, ma bucur ca esti una dintre persoanele care se pot ridica de jos, scutura pe haine si merge mai departe! Iti urez numai putere si hotarare in alergarea ta! Nu uita, intodeauna popasul se afla langa tine.

Ramona, daca stii ca viata nu este doar un set de obiective esti deja mult mai bogata decat vor fi altii vreodata! Urari de bine in calatoria ta si sper sa ne mai intersectam...

Fluturii sunt atat de viu colorati incat chiar si in cel mai intunecos loc ei pot fi vazuti fara sa te straduiesti. Cand se transforma in cocon ei cresc, se rafac, pentru vara urmatoare, cand vor inflori si vor straluci si mai tare. Culmea, e de ajuns sa existe un singur fluture si altii vor apare de cine stie unde!

Am lecturat cu placere. Teo

Dansand cu tine insuti dansezi de fapt cu visele tale. Cateodata dansul devine real si palpabil, dar poate bat eu campii doar ca sa-ti spun ca-mi place ceea ce ai scris.

Teo.

Si silueta materializata a ramas? Sau acum se plimba cu bratul in aer cu gandul ca odata, o silueta i-a indeplinit mult doritul vis? Parcul ascunde multe vise implinite si la fel de multe vise destramate, frumos ar fi daca parcul ar fi bun, si le-ar lasa sa intre doar pe alea care se vor implini.

Mi-a placut. Iti urez cat mai multe plimbari fericite!

Numai bine! Teo.

Ar mai putea caineva intr-o colipa sa simta si dezamagirea, sau sborul si prabusirea dureroasa? Viata intr-o clipa poate fi traita foarte intens, treaba este ca dupa aceea ne vom dori si alte clipe!

Pentru ca soarele sa rasara este necesar ca el sa apuna in alta parte... El va rasari intr-o zi si va fi mai stralucitor ca ieri. Da, ai dreprate cel mai inalt fir de iarba este primul taiat de coasa! Si atunci ma gandesc la fel ca tine... de ce sa am vise asa de inalte, caci cu cat am ajuns mai sus, cu atat mai tare m-a durut cand am fost doborat... Dar, curios, am descoperit ca sunt atatea locuri frumoase in care poti zbura fara sa risti a fi doborat.

Multele acela va erupe intr-o zi frumoasa. Si atunci o sa uiti praful si pulberea. Spar doar ca rasaritul sa fie chiar maine...

Poti exista, admira imaginea din oglinda pentru ca ea este cel mai bun prieten al tau...dar o poti admira si pentru multe alte lucruri, o poti admira pentru lucrurile create de ea pentru tine si o poti admira pentru viitorul frumos pe care si-l poate face pentru tine.

O sa te mai vizitez.

PS: Mi-ar placea parerea ta despre ultimul meu text...au o mica legatura.

Dragă Evangelina, între cele două imensități paralele ce alternează întru a construi ciclul existenței, după cum spui tu, întradevăr există un element obligatoriu existent, pe numele de singurătate. Dar pe lingă acesta, mai există și altele care pot ajuta la câștigarea bătăliei pe care spritul nostru o duce împotriva singurătății. Iar din păcate, după cum spui tu, de multe ori este pierdută. Întrdevăr, când am sjuns să fim “singuri”, sunt puține lururi care ne mai pot ajuta să câștigăm lupta. Îți poate suna a clișeu dar cred că voința este unul dintre acele lucruri. Voința pe care o putem folosi pentru a ne desprinde, și pentru a vedea că mai există foarte multe lucruri de care ne putem agăța. Ne putem agăța de acele lucruri nu neaprat pentru a face singurătatea să dispară, pentru că ea nu va dispărea niciodată, dar putem lupta cu ea și o putem face nevăzută pentru un timp. O putem împinge într-un colțișor al ființei noastre și o putem obliga să stea acolo pentru cât mai mult timp. Iar pentru a începe această bătălie, ne trebuie acea dorință și putere de a deschide ochii sufletului și a privi în jur, spre a găsi lucrurile de care ne putem agăța. Acestea ar putea fi: ignoranța, surditatea, răutatea, sau chiar dragostea.
Cred că cel din urmă este cel mai inportant, pentru că cred eu, este singurul element care posedă puterea necesară eliminării singurătății, sau măcar trimiterii ei intr-un colț al sufletului nostru așa de îndepărtat încât să uităm că el a existat vreodată. Iar eu cred că, ceea ce contopește cele două imensități paralele, de care vrbeai tu la începutul eseului, nu este singurătatea, ci gragostea.
Cu admirație, Teo.

Eu cred ca este dragostea, dragosa pura, nealterata de oameni,dragragostea apriori.
Este o farama din drgostea pe care o simtim cind iubim, asta pentru ca suntem si egoisti, si pentru ca mai cunoastem si alte sentimente ca ura, invidia, si nu numai ca le cunoastem si le simtim, dar deseori le prodroducem fara control.Odata cu dragostea care a fost plantata in noi de la nastere, ne-am nascut si cu o saminta de ura care pe parcursul vietii se dezvolta si ne distruge din interior.Desigur iubirea este singurul sentiment pentru care am fost creati dar fiind oameni suntem capabili de multe alte lucruri...

Dupa parerea mea este o poezie foarte frumoasa, care exprima sentimente reale, sentimente care de multe ori ne-au facut sa simtim ceva asemanator cu autoarea, cu toate ca, poate, le-am exprimat intr-un mod mai mult sau mai putin asemanator, sau mai plastic, decit ea.

Am citit tot textul, și cred că esti la inceputul unei carți care o dată finalizată cu siguranță va fi și publicată.
Mi-ar părea foarte rău să nu mai continui să scrii la ea, mai ales că deabia aștept să aflu ce s-a mai întâmplat...
În speranța că o dată voi cumpăra cartea ta, și voi putea spune: Uite! Îl cunosc pe tipul care a scris-o, aaa da povestea o stiu, am citit-o cu ceva timp în urmă...

Ai o poezie frumușică, care exprimă sentimente autentice, se vede că ai scris-o cu gândul la o anumită fată, ceea ce nu este rău, dar din păcate pare a fii destul de simplă, și de aceea probabil a fost exilată la secțiunea atelier.
Mai scrie!