Poezie
Scrisorile unui trist adevar
2 min lectură·
Mediu
Mama te rog sa-mi iei o piatra de pe inima
Nu pot trai cu gandul ca nu ti-am spus niciodata mama
Iarta-ma acum,
Acum cand sunt mare si stiu adevarul
Am fost naiv si am crezut in vorbele unor straini
Timp si ani am irosit,dar
Ura din mine va pieri in momentul cand imi vei zice : Fiul meu
Fiul meu.. eu te rog! iarta-ma!
Ca de la brat te-am dat
Si in urma nu m-am uitat
Am plecat, iar apoi am regretat
Zile intregi am plans vazandu-te in bratele altcuiva
Si neputinta de a-ti spune te iubesc
Mi-au ranit sufletul zi de zi
Ti-au spus ca tu nu erai tu
Ca erai fructul unei ure
N-au avut curajul sa-ti spuna adevarul
Sa-ti spuna cum s-a intamplat acel dispret
Draga mama,
De langa tine m-au luat
Si toata viata m-au tratat ca pe un al doilea
Ii uram! ,dar ziceam : asta e familia mea
In camera mea ma ascundeam si gandul imi fugea
Cum ar fi daca as avea o alta familie?
Dar te-am gasit pe tine
Tu esti familia pe care am cautat-o toata viata cu gandul
Nu conteaza ce a fost
Acum sunt fericit ca te-am gasit
Si sper ca intr-o zi cat mai apropiata ne vom vedea
Fiul meu,
Te-am regasit
Dar acum e mai bine unde esti
Scriu aceste randuri cu ultima vlaga din mine
Bunul Domn acum ma vrea langa el
Voi veghea asupra ta asa cum am facut-o mereu
Scumpa ta ..mama
033.302
0
