stop-cadru

În dimineața asta păsările bruschează cerul,

liniar și dement timpul le petrece

pe sub umbrele altor case

cuvintele vechi se încurca în vise,de pe-o creangă pe alta se apleacă prezențe de frunze,

un miros de copaci prea adânc înfipți în pământ

se întinde și-mi stinge țigara ... pe prispa veche, ce

n-o să mai fie, se joaca cărți, se-noată vals,

în căutarea bărcii, plouă

aprind țigara și mă strig, pe un nume strain,

un ochi se închide, altu’ cade,

ca fânu’ proaspăt, hai, veniți, ‘om stoarce vin

din praful străzii, mă ridic, mă scutur de oase,

de una ,de alta și mă dezmierd cu prilejul

unui oftat - prea multe străzi,prea multe case,

nu- i loc să fugi, nu-i loc să uiți…

de aceea pledez pentru uitarea cuvintelor

atat de aproape de comoară,

iertați-le, nu știu să moară!

O babă chioară mă împletește

Pe sub o poartă, lâng-un râu,

copiii noștri, lângă maluri

culeg esențele unui vechi leac.