Poezie
câinele
1 min lectură·
Mediu
strada era lungă, pustie, îngustă,
ca și moartă,
oamenii treceau fără a privi
în dreapta sau stânga, grăbiți,
în această eră de gheață.
trei bărbați se aflau la o masă
la o terasă și discutau cu glas tare,
atât de siguri dar singuri.
el s-a strecurat încet, umil
și s-a așezat pe locul liber.
tăcea.
ceilalți continuau să discute,
nu le păsa de el, îl priveau
ca și cum nu ar exista.
a rămas mult timp la masă,
nezicând nimic, parcă visa,
conștient cine este,
binecuvântat de acest noroc.
dar teama i se strecura încet în suflet,
venea noaptea,
puterea lui dura prea puțin,
prea puțin și nu putea vorbi,
iar celorlalți nu le păsa
dar tăcerea lui le pătrundea în oase.
a doua zi de dimineață,
pe stradă chelălăia un animal.
era câinele.
002571
0