O viata fara mine

M-am pierdut. Privesc zațul cafelei băută in urmă cu câteva luni. (de ce o mai fi acolo?) Nu reușesc să mă gandesc la mine. Nu mă regăsesc. Regăsirea nu mi se mai pare o opțiune. Imi privesc chipul reflectat in zațul cafelei schimonosit, spart. Și...râd din tot sufletul de propria-mi prostie spunându-mi: \"Femeie, trezește-te cioburile nu-ți mai pot modela trupul. Nu vei mai putea fi niciodată dăltuită in piatră. Trezește-te...\" Cine-mi va pune ceasul sa sune?