Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poeziehaiku

Sufletul meu e profilactic

2 min lectură·
Mediu
Chiar am crezut că ne putem unifica,
Hai, tu, neoplasm al labilității mele,
Numără-mi clipele onirice,
Azi ne vom naște-muri,
Amândoi,
Dezrădăcinați,
Sub semnul cerului bicefal,
În mapamondul nostru din cușcă,
Azi e ultima zi în care-ți mai spun că te iubesc,
Îmi ești sincretism patetic,
Marțafoi anorganic,
Beatitudine roasă de șobolani subterani,
Monștrii mei scumpi ce-mi sfârtecă demisolurile sângelui;
Îngerul meu cu aripi mucegăite,
De ce suntem noi fraieri?!
Ai văzut tu vreodată îngeri fraieri?
Urmează-mă- n căutarea ofensivă a iubirii,
Spune-mi decalogul nostru,
Iubește-mă cu brațele-foarfece,
Hai, tu, ia-ți adio de la efervescențele ființei mele,
Azi ești al meu,
Azi sunt a ta,
Hai, pentru ultima dată,
În autobuzul ca un vierme,
Pune-mi mâna la ochi și mușcă-mi din buze,
Spune-mi că n-ai să mă uiți …
Noi nu ne-am născut,
Noi nu am murit,
Doar am vizitat colțurile neșlefuite
Ale acestei lumi insipide.
Azi ne-a expirat viza ,
Să punem punct ontogenezei noastre;
Și vom pleca…pleca…pleca…
Accidentul ce a avut loc ieri în stația traseului 30, s-a dovedit a fi o sinucidere, gestul celor doi liceeni nu poate fi explicat, cu atât mai mult cu cât nici unul nu părea a avea dificultăți la școala sau în familie, nici nu făceau parte dintr-un anturaj compromițător.
001.264
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
208
Citire
2 min
Versuri
34
Actualizat

Cum sa citezi

Tache Alina Ioana. “Sufletul meu e profilactic.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/tache-alina-ioana/poezie/158727/sufletul-meu-e-profilactic

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.