T. Agatata

Prin cele câteva versuri- chiar vreau să spun ceva dar pentru a găsi poanta este necesară un pic de atenție la fiecare literă și mai trebuie să fie bine cunoscute regulile de ortografie existente până în anii ’50 (mai exact-până prin 1953) când s-a renunțat la
â (adică din a) și la apostrof (cu excepția numelui țării-România-și derivatelor și a câtorva denumiri ). Întotdeauna eu, personal, am considerat că prin aceste schimbări regulile au pierdut din precizia lor, chiar dacă erau un pic mai complicate. Imediat după anul 1989 s-a revenit la folosirea generalizată a ambelor forme –î și â- apostroful fiind în continuare eliminat. Mă supără mereu inconsecvența revenirii prin aceea că s-a acceptat ca regulă generală folosirea lui â în interiorul cuvintelor și a lui î la margini, adică la început și la sfârșit. Când văd scris, de exemplu, coborât, doborât, urât - ca derivat de la a urî-etc, ceva mă zgârie pe creier...Versurile de față vor să evidențieze tocmai sensuri diferite bine precizate prin folosirea vechii reguli privind pe î și â. Se pot chiar da exemple de scrieri care pot avea dublă interpretare dacă ar fi pe modelul actual sau pe cel dintre 1953 și 1989. Încerc să improvizez unul croit pe exemplul folosit deja.
Am văzut o blestemată,
Urîtă de lumea toată,
Ea este ca o cucută,
Printre semeni o urâtă.

Înlocuiți ultimul â cu î și veți obține-dacă aplicați vechea regulă-și alt sens posibil al ultimului vers. Rămâne să judecați ce urmează. Eu nu mi-am spus decât o părere. Dacă greșesc, spuneți-mi.